”Cine nu investește măcar ponderat în managementul riscului, va investi înmiit în managementul catastrofei, la momentul în care se întâmplă”, Bogdan Ion, Lector, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București
Actualul context pandemic, ca oricare alt moment de criză, vine și ne devoalează multitudinea vulneralităților pe care societățile noastre moderne, interconectate, o prezintă.
De câteva decenii încoace, tipurile, frecvența și profunzimea crizelor au tot crescut, în ciuda vitezei de reacție pe care inovația și tehnologia au permis-o. Pentru că, de cealaltă parte a monedei, într-o perioadă istorică plină de atacuri cibernetice, aceleași elemente complică planurile de gestionare a crizelor.
Reacționând la perturbări, tensiuni și tulburări, schimbarea declanșată de criză este una revoluționară. Ea introduce transformări radicale într-o perioadă relativ scurtă de timp și poate fi implementată numai într-o singură direcție, de sus în jos.
Dacă în cazul schimbărilor graduale, managementul schimbării se poate desfășura prin colaborare, educație și comunicare, în timp de criză, schimbarea este directivă și coercitivă. Și, deși oferă avantajele de a impune conformitate, de a oferi o direcție clară, managementul de tip coercitiv și directiv generează resentimente și rezistență.
Pentru companii însă, reprezintă baza pentru reproiectarea proceselor de business (BPR).
Ce este o ”criză”?
Putem califica sub acest aspect orice eveniment sau situație care implică un risc semnificativ pentru misiunea, funcționarea, integritatea și/sau resursele unei entități, prin aceasta înțelegând societatea în ansamblul său, o organizație, o entitate statală, o instituție sau o companie.
Începută dur, cu criza globală financiară din 2008 și subsecventa recesiune internațională, decada anilor 2010-2020 este chiar numită de mulți analiști “decada crizei perpetue”, fiind marcată de episoade de criză economică, politică, atacuri teroriste, atacuri cibernetice, criză de mediu, dezastre din cauze naturale și non-naturale.
În prezent, ne aflăm în plină pandemie generată de Covid-19. Orizontul este în ceață, miroase a faliment, iar bursele se prăbușesc. În același timp, aceasta este prima pandemie din istorie pe care o putem controla – motiv pentru care multe guverne acționează systematic, luând măsuri pe care majoritatea oamenilor le consideră excesiv de stricte.
În general, o criză necesită decizii și soluții rapide pentru limitarea daunelor. Iar prin identificarea potențialelor situații critice, planurile de gestionare a crizelor pot ajuta la luarea de decizii de management rapide și de rezolvare a problemelor aparent insurmontabile.
Managementul riscurilor și cultura organizațională
„Problema viitorului este că s-ar putea întâmpla mai multe lucruri decât se vor întâmpla”, spunea Platon
Listarea potențialelor situații critice aduce în discuție managementul riscurilor, aspect pe care se va concentra articolul de față.
Strategia de management al riscurilor reprezintă suma tuturor activităților proactive dirijate de către managementul unei companii în scopul integrării probabilității eșecului într-un mod optim în activitățile organizației.
Altfel spus, scopul identificării și analizei riscului este protejarea atingerii obiectivelor companiei. Scopul major fiind identificarea potențialelor probleme înainte de apariția lor, în acest fel ajutând compania să evite costuri adiționale, întreruperi de activitate sau chiar falimentul.
Managementul riscului este guvernat de două dimensiuni:
-
variablitatea, situația în care un factor măsurabil poate îmbrăca un spectru de posibile valori și
-
ambiguitatea care este legată de nesiguranța apariției, dacă și când un anumit eveniment chiar se va întampla.
Astfel Managementul riscurilor este, practic, procesul identificării tuturor potențialelor aspecte care pot merge prost în legătură cu o activitate și apoi, estimarea probabilității de apariție a fiecăreia dintre amenințări.
Desigur, Managementul riscurilor poate fi perceput ca un set imperativ de reguli, dar el are o legătură foarte strânsă cu atitudinea față de risc și cu atenția acordată culturii organizaționale.
Proactivitatea Managementului riscurilor
Dacă Managementul crizelor are rol reactiv, de pregătire a răspunsului atunci când situația o cere, Managementul riscurilor este proactiv și se bazează pe colectarea indicatorilor de risc, prezentând potențiala criză într-o manieră integrată.
Sunt considerate riscuri toate viitoarele evenimentele incerte, interne sau externe organizației, care pot influența atât în mod pozitiv sau negativ realizarea obiectivelor propuse.
O analiză eficintă a riscului răspunde la urmatoarele trei întrebări:
-
Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla?
-
Care este probabilitatea ca acesta să se întâmple?
-
Care sunt consecințele dacă acestea se concretizează?
Riscul este de obicei inevitabil însă expunerea la risc poate fi minimizată prin luarea unui set de măsuri ce pot fi descrise drept “aversiunea față de risc” a organizației. Unele organizații au o aversiune față de risc mai mare, derivând, astfel, un apetit mic pentru risc, Alte organizații au o aversiune față de risc mică, aceasta însemnând un apetit mare pentru risc.
Apetitul de risc al companiei poate fi ilustrat în funcție de modul în care este perceput riscul în viziunea conducerii sau a culturii organizaționale: drept oportunitate sau drept amenințare.
Iar la nivel organizațional, în contextul strategiei de Management al riscului, (1) primul aspect ce trebuie standardizat printr-o serie de limite și reguli este nivelul de expunere pe care compania este pregătita să și-l asume.
Astfel, conducerea companiei se asigură că persoanele cu responsabilități de decizie acționează într-un mod corect și congruent cu planurile strategice, deopotrivă aliniate nivelului apetitului de risc al organizației.
Totodată, în cea de-a doua fază (2) a strategiei se urmărește formalizarea abordărilor de adresare a riscurilor prin:
-
TOLERARE: riscul este conștientizat și poate fi tolerat fără alte acțiuni ulterioare, sau administrat pentru menținerea în limite acceptabile;
-
TRATARE: printr-un un set de controale: preventive, corective, directive sau detective;
-
TRANSFER: o dată identificat, transferarea riscului către altcineva: asigurare, pasarea riscului unei terțe părți, împărțirea riscului;
-
TERMINARE: unele riscuri vor fi acceptate numai până la un anumit nivel, când riscul devine prea mare sau costurile administrării riscului sunt prea ridicate.
-
ASUMAREA OPORTUNITĂȚII: nu este o opțiune la cele de mai sus ci o opțiune de luat în considerare când se tolerează, tratează, transferă sau se termină riscul.
